Amenajarea camerei celui mic este un proiect amplu, deoarece va influența chiar dezvoltarea lui. Dacă ți se pare o sarcină prea copleșitoare, am pregătit un articol cu cele mai importante recomandări, astfel încât să te poți bucura la final de o cameră atractivă și funcțională, în care copilul tău va crește și se va dezvolta armonios. 

Indiferent dacă ai de amenajat de la zero o cameră sau vrei doar o renovare profundă, este nevoie de un plan bine pus la punct, altfel lucrurile se vor derula într-un mod haotic, iar confuzia va afecta destul de rău și propriul portofel. 

Dormitorul este o zonă intimă, unde cel mic doarme, se joacă, iar pe măsură ce va crește, va începe să învețe și să își facă temele. Obiectivele pe care trebuie să le ai în vedere sunt siguranța, confortul, organizarea și estetică. 

Iată care sunt cele mai importante secrete pe care trebuie să le ai în vedere pentru ca mobilarea camerei copilului să fie un succes. Dacă ai impresia că e vorba de o sumă importantă, pentru o perioadă scurtă de timp, află aici tot ce trebuie sa știi despre creditul IFN.

Aspectul îngrijit

În camera celui mic fiecare lucru trebuie să fie la locul lui, iar drumul de acces către fiecare zonă trebuie să fie liber. Cel mic trebuie să poată ajunge cu ușurință în pat, la ușă, la cutia cu jucării, fără să se împiedice de nimic. Cablurile trebuiesc bine izolate și protejate, iar mobilierul nu trebuie să aglomereze camera, din contră, trebuie să contribuie la asigurarea unui flux continuu pentru activitățile zilnice. 

Înălțimea corespunzătoare

Mobilierul din camera copilului trebuie să aibă înălțimea potrivită. Dacă mobilierul este prea mic, atunci nu este încăpător, iar lucrurile nu vor avea cum să fie aranjate. Dacă mobilierul este prea înalt și cu rafturi care permit cățărarea, cel mic poate fi atras să se urce până sus, iar asta poate fi periculos pentru el. Ideal este ca mobila să aibă aproximativ aceeași înălțime ca un copil mic (maxim 150 cm). 

Design simplu

Pentru copii, întotdeauna camera, decorațiunile, dar și mobilierul, trebuie să fie simple. Mobilierul cu un design minimal, trebuie să aibă rafturi uși și sertare, mânerele trebuie să fie rotunjite și orice altă decorațiune ar trebui să lipsească. Copilul se poate agăța în ea, sau se poate lovi, așa că este de preferat evitarea oricărui risc. 

Să fie accesibil pentru cel mic

Copilul trebuie să fie învățat de mic să fie ordonat, să, își pună la loc toate lucrurile și jucăriile. Niște rafturi prea înalte sau niște sertare prea grele vor face inaccesibilă mobila pentru cel mic, așa că nu va putea să o folosească. De asemenea, poate să apeleze la diverse soluții periculoase, cum ar fi urcatul pe scaune sau alte obiecte, de unde poate cădea și se poate lovi destul de rău. 

Patul să fie la nivelul podelei

Sistemul Montessori, atât de apreciat de părinți și educatori, recomandă ca patul celui mic să fie doar o saltea pusă direct pe covor (sau pe parchet). În acest fel, cel mic se poate urca și poate coborî singur din pat, încă din primul moment în care învață să se deplaseze singur. Un pat înalt, pe lângă faptul că va ocupa mult loc, poate fi periculos dacă cel mic va cădea din el atunci când doarme sau dacă vrea să se dea jos singur. 

Oferă cât mai mult loc pentru joacă

Mobilierul din camera copilului trebuie să fie poziționat în mod inteligent, astfel încât zona liberă de pe jos să fie cât mai mare. Uneori este recomandat mobilierul suspendat, cu singurele condiții ca lucrarea să fie realizată profesionist, pentru a nu reprezenta nici cel mai mic risc pentru copil. Montează un leagăn atârnat din tavan sau un baldachin deasupra patului, astfel încât fiecare clipă petrecută de cel mic la el în cameră să reprezinte distracție maximă. 

Respectă recomandările din acest articol, iar proiectul tău va fi  un adevărat succes, iar cel mic va fi cel mai mare fan al tău.