Ești pasionat/ă de filmele seriale coreene? Îți plac dramele, romantismul, acțiunea sau elementele fantastice? Atunci această listă cu cele mai urmărite seriale coreene te va ajuta cu siguranță! Top 21 Cele mai urmărite filme seriale coreene îți prezintă cele mai bune seriale coreene în funcție de ratingul oferit de public și de popularitatea de care s-au bucurat în întreaga lume.
Încă din anii ’90, dramele coreene (K-dramas) au devenit adevărate fenomene globale, propagându-se rapid pe internet. În ultimii 10 ani s-au realizat o mulțime de seriale coreene de succes, iar majoritatea pot fi vizionate pe platforma Netflix. Așadar, iată care sunt cele mai urmărite filme seriale coreene.
21. Emergency Couple (2014)

Dacă sunteți în căutarea unei drame medicale care să vă prindă rapid și să vă țină în suspans, “Emergency Couple” este alegerea ideală. Serialul spune povestea a doi tineri care se îndrăgostesc în timp ce studiază la Facultatea de Medicină.
Jin-Hee a dus o viață lipsită de complicații până în momentul în care a cunoscut-o Chang-Min, o studentă la Medicină. În ciuda puternicei opoziții a familiei sale bogate, Jin-Hee și Chang-Min au decis să se căsătorească. Familia lui Chang-Min este plină de medici. Deși Chang-Min a renunțat la stagiul său medical și a început să lucreze ca vânzător de produse farmaceutice, viața lor de cuplu nu a fost prea fericită. Din păcate, cuplul ajunge să se separe din cauza presiunii familiale și financiare. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu știe că nu există scăpare în dragoste. Se întâlnesc din nou șase ani mai târziu, în timp ce lucrează în același spital.
Cu întorsături amuzante de situație, o poveste frumoasă de dragoste și câteva drame medicale, “Emergency Couple” este un serial perfect pentru binge watching.
20. Doctor Stranger (2014)

Îți plac acțiunea, romantismul și dramele medicale, toate într-un singur serial? Atunci vei adora serialul “Doctor Stranger” de-a lungul tuturor celor 20 de episoade care sunt disponibile pe Netflix.
În primul rând, “Doctor Stranger” are o poveste unică. Scenariul oferă o poveste interesantă, plină de intrigi. Recomandăm această serie oricui este interesat de dramele medicale, dar cu siguranță nu îl recomandăm persoanelor care nu suportă să vadă sânge.
Park Hoon, un tânăr din Coreea de Sud, este răpit și ajunge în Coreea de Nord. Nu este singur, ci se află în compania renumitului său tată chirurg Park Cheol, care a fost adus în Coreea de Nord pentru a-l opera pe dictator. Chiar dacă pacientul se descurcă bine, tatăl și fiul nu se pot întoarce ușor acasă. Park Hoon crește în Coreea de Nord, studiind pentru a deveni medic. În curând se îndrăgostește iremediabil de o fată frumoasă, dar Coreea de Nord îl are în vizor pe tânărul doctor. Trebuie să urmăriți această dramă și să descoperiți dacă Park Hoon va evada din Coreea de Nord și dacă va reuși să trăiască fericit prima sa iubire.
19. Liar Game (2014)

Dacă îți plac jocurile complicate de matematică și cultura manga, acest serial merită vizionat. „Liar Game” este o adaptare a filmului manga japonez cu același nume. Serialul este o dramă plină de mister ce se învârte în jurul concurenților care participă la un reality-show numit Liar Game, unde oamenii obișnuiți au ocazia să câștige milioane de dolari. Câștigătorul devine cel care reușește să-i înșele pe ceilalți. Una dintre concurente este o fată naivă, care vrea să achite datoria tatălui ei. Ea primește ajutor de la un escroc genial și fost profesor de psihologie pentru a câștiga concursul.
Spectacolul în sine ilustrează perfect degradarea morală și arată cât de departe pot ajunge oamenii pentru a obține bani. Jocul minciunilor te va face, cel mai probabil, destul de curios să afli toate întrebările și (non)-răspunsurile din emisiune, așa că vei deveni rapid dependent de serial doar ca să afli finalul.
Cu numai 12 episoade, „Liar Game” este un serial captivant, care oferă un o perspectivă sumbră asupra societății moderne.
18. City Hunter (2011)

Dacă ești în căutarea unui serial coreean cu dramă, acțiune, arte marțiale, un complot de răzbunare bine gândit plus ceva romantism, “City Hunter” este alegerea perfectă.
City Hunter este identitatea secretă a lui Lee Yoon Sung, un bărbat al cărui singur scop în viață este să se răzbune pe cei care i-au ucis tatăl cu mulți ani în urmă. Yoon-Sung se antrenează pentru răzbunare de când era mic și se distanțează de oricine îl distrage de la misiunea sa. În ciuda eforturilor sale, bărbatul se confruntă cu o provocare dură, deoarece se îndrăgostește de o femeie cu care lucrează.
Este interesant de urmărit cum regizorul a echilibrat perfect atât romantismul, cât și intriga răzbunării. Există momente când tensiunea și suspansul devin greu de suportat, însă “City Hunter” merită urmărit până la finalul celor 20 de episoade.
17. Healer (2014)

“Healer” este un serial coreean ideal, pentru că îmbină toate ingredientele de succes: dramă, acțiune, romantism și mister. “Healer” este serialul pe care ar trebui să îl incluzi în lista ta de vizionare datorită popularității și poveștii sale. Serialul prezintă povestea unui reporter care solicită ajutorul unui spion numit Vindecătorul (Healer) pentru a-l ajuta să dezvăluie adevărul întunecat din spatele celor care guvernează de prea mult timp.
Această dramă captivantă și intensă te va ține permanent în suspans și te va face să experimentezi o gamă largă de emoții. În plus, atât personajele masculine cât și cele feminine sunt puternice și foarte bine conturate. “Healer” este o poveste inedită de dragoste, care nu apelează la triunghiuri amoroase și alte clișee. Această serie te va încânta cu siguranță dacă îți plac acțiunea, romantismul, un pic de comedie și substraturile politice.
16. Kill Me, Heal Me (2015)

Sfâșietor. Înduioșător. De neuitat. Aceste cuvinte îți vor veni probabil în minte după ce vei termina vizionarea acestui serial superb. “Kill Me, Heal Me ” este o tragicomedie despre un om care suferă de pierderi de memorie și tulburări multiple de personalitate. Problemele sale au fost cauzate de o experiență traumatizantă din copilărie. Personalitatea unui miliardar se împrăștie în șapte identități diferite. În secret, acesta cere ajutorul unei studente de psihiatrie pentru tratarea tulburării sale. În cele din urmă, fata se îndrăgostește de una dintre personalitățile sale.
Ceea ce oferă originalitate acestui serial sunt întorsăturile constante de situație și scenariul imprevizibil. Este imposibil să te plictisești în timp ce urmărești această dramă! Te sfătuim să urmărești Kill Me, Heal Me dacă te-ai săturat de dramele obișnuite cu intrigi previzibile.
15. Moonlight Drawn by Clouds / Love in the Moonlight (2016)

„Moonlight Drawn by Clouds” sau „Love in the Moonlight” este un serial istoric superb, cu note romantice, care poate fi vizionat pe Netflix. Cu o distribuție carismatică, decoruri uimitoare, costume superbe și un scenariu captivant, serialul este distractiv și conține note moderne de umor.
Acest serial este o minunată dramă istorică despre tineri, mai exact povestea unui prinț care se îndrăgostește intens de o fată deghizată în eunuc. Pe parcursul celor 18 episoade, aflăm despre numeroasele provocări cu care prințul se confruntă pentru a-și proteja relația secretă și pentru a-și păstra tronul.
Prima jumătate a serialului se concentrează mai ales pe romantism și pe dinamica de cuplu, în timp ce a doua jumătate se axează pe politică. Nu ar fi deloc o exagerare să spunem că „Love in the Moonlight” este o dramă excepțională despre maturizare.
14. Prison Playbook (2017)

Fiecare poveste din acest serial coreean te va emoționa și vei ajunge să îndrăgești toate personajele. Această dramă cu note comice are multe lucruri de oferit. Are cea mai frumoasă portretizare a unor prietenii amuzante și nu doar între colegii de închisoare.
“Prison Playbook” este amplasat într-o închisoare și spune povestea unui jucător de baseball care este condamnat la închisoare. Vei înțelege treptat de ce el și alte câteva personaje au sfârșit în acest fel, deoarece vei vedea flashback-uri din trecut. Cu numai 16 episoade, “Prison Playbook” poate fi vizionat pe Netflix.
13. Goblin: The Lonely and Great God (2016)

Dacă îți plac serialele romantice și fantastice cu povești care se întind pe parcursul mai multor secole, “Goblin” este serialul ideal pentru tine. Cunoscut și sub numele de “Goblin: The Lonely and Great God” sau “Guardian: The Lonely and Great God”, acest serial este o călătorie interesantă, cu o poveste proaspătă și unică. În plus, serialul este uimitor din punct de vedere vizual.
În această epocă modernă, există un Goblin (Dokkaebi) care trăiește de 900 de ani. În urma blestemului lui Dumnezeu, mortalitatea lui Goblin, pe care o disprețuiește cel mai mult, nu poate fi înlăturată decât de mireasa lui umană. Dar după ce blestemul este eliminat, Goblinul se va transforma în praf. Astfel, povestea începe cu Goblin, care se întâlnește cu mireasa. Cu toate acestea, există un Grim Reaper care dorește să pună stăpânire pe sufletul ei. Pe măsură ce trece timpul, Goblinul și mireasa lui se îndrăgostesc, dar soarta are alte planuri pentru Goblin.
12. Pinocchio (2014)

Cauți o dramă cu o poveste complexă? “Pinocchio” spune povestea unui bărbat care a avut mult de suferit din cauza unui un reporter crud. Tot ce poate gândi acest om este răzbunare. Cu toate acestea, el dezvoltă brusc sentimente pentru fiica inamicului său. Fata are sindromul Pinocchio, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când minte, ea sughiță. Așadar, fata trebuie să spună întotdeauna adevărul.
“Pinocchio” este o K-drama apăsătoare și inteligent scrisă. Este fascinant de urmărit dezvoltarea brutală a personajelor, deciziile lor și acțiunile neașteptate. Nu ezita să urmărești acest serial coreean, mai ales datorită subiectului, care este atât de relevant în ziua de astăzi, în epoca fake news și a titlurilor înșelătoare.
11. The Lady in Dignity / Woman of Dignity (2017)

Dacă ești în căutarea unei drame intense, cu acțiune, dialoguri inteligente și elemente de comedie, nu trebuie să ratezi acest serial coreean. „Woman of Dignity” se concentrează asupra vieții unei familii bogate. Viața confortabilă a femeii elegante Woo Ah-Jin, care trăiește în lux datorită socrului ei înstărit, ia o nouă întorsătură odată cu sosirea unei femei care are responsabilitatea de a îngriji bărbatul bogat. Park Bok-Ja este o femeie săracă, dar a intrat în mod deliberat în gospodăria familiei cu un obiectiv. Motivul ei este să devină parte a familiei și să se ridice din clasa joasă în care și-a petrecut întreaga viața.
10. Arthdal Chronicles / Cronicile din Arthdal (2019)

“Arthdal Chronicles” este o epopee originală marca Netflix despre un pământ mitic străvechi și luptele de putere care se întâmplă în interiorul granițelor sale.
Cu o poveste complexă, “Arthdal Chronicles” este oarecum diferit de ceea ce ai putea aștepta de la un serial coreean, dar dacă ești pasionat de tărâmuri fantastice și de magie în genul „Lord of the Rings”, acesta este serialul pentru tine.
Acțiunea se desfășoară în pământul fictiv din Arthdal în timpuri străvechi, unde locuitorii orașului și ai regiunilor învecinate luptă pentru putere și doresc să construiască o societate nouă. Eun Som s-a născut cu blestemul de a aduce dezastru în Arthdal, în timp ce Ta Gon este un erou de război. El a deschis calea către Arthdal pentru a deveni o națiune prosperă și este cea mai puternică persoană din regat, visând să devină primul rege al Arthdalului. Tan Ya este un alt personaj principal, succesoarea Tribului Wahan, care trăiește după codul de onoare, iar ambiția ei este să devină politician.
9. Strong Girl Bong-Soon (2017)

Do Bong-soon s-a născut cu puteri supranaturale, care sunt ereditare, dar numai pe linie maternă. Visul lui Bong-soon este să creeze un joc video în care ea să fie personajul principal. Își dorește cu disperare să fie suplă și elegantă pentru a fi pe placul lui In Gook-du, un polițist de care s-a îndrăgostit iremediabil. Datorită forței sale fizice, Bong-soon este angajată ca bodyguardul tânărului moștenitor Ahn Min-hyuk, CEO-ul companiei de jocuri video Ainsoft. Cu o personalitate total opusă față de Gook-du, bărbatul pe care Bong-soon trebuie să îl protejeze este răsfățat, jucăuș, nu ține cont de reguli și detestă polițiștii. Când Gook-du primește scrisori de amenințare cu moartea și este șantajat, Bong-soon este hotărâtă să prindă făptașul și să își pună în aplicare puterile supranaturale.
Un adevărat succes comercial în Asia, “Strong Girl Bong-Soon” are toate ingredientele unui serial cu priză la public: dragoste, comedie, intrigă, elemente fantastice și scene explozive de acțiune care te vor ține lipit de ecran. Cele 16 episoade ale serialului sunt disponibile pe Netflix.
8. Kingdom / Regatul (2019)

După ce zvonurile despre faptul că regele este bolnav se răspândesc rapid, prințul moștenitor al coroanei devine singura speranță a oamenilor împotriva unei ciume misterioase care cuprinde țara. Acțiunea se petrece în Coreea medievală, iar prințul este trimis într-o misiune sinucigașă: de a investiga epidemia și cauzele acesteia.
“Kingdom” a avut premiera pe Netflix în 2019 și a înregistrat un mare succes la public în întreaga lume.
7. Descendants of the Sun (2016)

“Descendants of the Sun” a fost un mega succes atunci când a fost lansat pe micile ecrane, a câștigat multe premii și s-a bucurat de o popularitate uriașă. Această poveste de dragoste se învârte în jurul unei femei care conduce o echipă medicală ce salvează vieți și căpitanul unei unități de forțe speciale care îndeplinește misiuni secrete. Acțiunea are loc în Uruk, o țară fictivă în stare de război. Ambele personaje se ocupă zilnic de situații pe viață și de moarte.
O distribuție minunată, muzică frumoasă, o poveste minunată și chimia dintre protagoniști sunt doar câteva motive pentru care ar trebui să vizionezi “Descendants of the Sun”.
6. Mr. Sunshine (2018)

Combinând acțiunea și drama cu evenimentele istorice, serialul coreean “Mr. Sunshine” aduce în prim-plan un tânăr născut în sclavie, care reușește să emigreze în Statele Unite ale Americii, cu ocazia expediției americane din Coreea, în anul 1871. Bărbatul se întoarce în Hanseong (actualul Seoul) în calitate de ofițer al Marinei SUA și se îndrăgostește de fiica unui aristocrat. În același timp, el descoperă un complot al forțelor străine de a coloniza Coreea.
Povestea activiștilor care au luptat pentru independența Coreei a atras numeroase cronici de laudă din partea criticilor de film, care au apreciat valoarea istorică a serialului. “Mr. Sunshine” a înregistrat audiențe record în Coreea de Sud, unde a devenit cel mai vizionat serial dramatic difuzat de un post de televiziune. Datorită acestui succes, Netflix a achiziționat drepturile de difuzare, iar acum serialul poate fi vizionat de toți abonații platformei de streaming.
5. The Heirs (2013)

“The Heirs” prezintă povestea lui Kim Tan, moștenitorul Empire Group. Acesta vine în SUA pentru a studia, dar o întâlnește pe Go Eun Sang, care vine în America împreună cu sora ei, în speranța unei vieți mai bune. Tan o întâlnește pe fată și el decide să o ducă la el acasă, în Coreea. Dar, în mod surprinzător, mama lui Eun Sang este menajeră în casa lui Tan. Și mai sunt și alte surprize…
Povestea nu este inovatoare, dar este o noutate fascinantă asupra a ceea ce toată lumea a urmărit de un milion de ori. “The Heirs” este modern, ciudat, amuzant, uneori romantic și alteori trist. Este serialul ideal pentru acele zile în care vrei să te simți bine și să urmărești spectacolul dulce-amărui numit viață.
4. The Last Empress (2018)

Acțiunea serialului „The Last Empress” are loc într-un univers alternativ, în care Coreea este o monarhie constituțională. Oh Sunny este actriță și muziciană strălucitoare și plină de viață, care se căsătorește cu împăratul. Ea se implică în lupta cu puterea de la palat și într-o crimă misterioasă care declanșează evenimente ce amenință însăși monarhia, în timp ce caută adevărata iubire și fericire. Între timp, Oh Sunny ajunge să se îndrăgostească de Na Wang Sik, care lucrează ca bodyguard pentru familia imperială. Bărbatul a început să lucreze la palat pentru a se răzbuna pe persoana responsabilă de moartea mamei sale.
3. The Beauty Inside (2018)

Serialul „The Beauty Inside”, care poate fi vizionat pe Netflix, urmărește povestea de dragoste dintre Han Se-gye, o actriță care trebuie să petreacă o săptămână din fiecare lună trăind în corpul altcuiva și Seo Do-jae, un bărbat care suferă de prosopagnozie (pierderea facultății de a recunoaște fizionomiile). În alte cuvinte, cei doi formează un cuplu ideal de ciudat. Han Se-gye își schimbă aspectul fizic de fiecare dată când apare un fenomen natural. Ea este cunoscută ca fiind o femeie turbulentă, care stârnește scandaluri, pasională, înconjurată mereu de zvonuri. Cu toate astea, Seo Do-jae se îndrăgostește iremediabil de ea.
2. My Love From The Star (2017)

“My Love From The Star” spune povestea unui extraterestru cu o vârstă de câteva secole și cu superputeri. Acesta ajunge pe Pământ și lucrează ca profesor universitar. Tot ce își dorește este să se întoarcă acasă, dar se răzgândește când întâlnește o actriță populară.
Acest serial coreean are toate ingredientele unui film de succes: personaje credibile și carismatice, acțiune, romantism, comedie, melodramă și elemente fantastice. Cu siguranță recomandăm “My Love from the Star” fanilor SF: teleportare, călătorii în timp – totul este prezentat aici într-un mod uluitor.
1.Stranger / Străinul (2017)

“Stranger” a avut un succes global răsunător și a fost inclus pe lista celor mai bune seriale TV de către publicația New York Times, în 2017. Serialul urmărește povestea unui procuror fără emoții și a unui detectiv care lucrează împreună pentru a descoperi corupția din jurul unui caz de crimă în serie. Intriga te ține în suspans, jocul actorilor este impecabil, iar serialul te va lăsa să ghicești chiar până în ultimul episod. Deși există o mulțime de seriale polițiste, “Stranger” este cu siguranță unul dintre cele mai interesante și captivante.
Ție îți plac filmele coreene? Ce seriale coreene ai urmărit din această listă și care este preferatul tău?
Comentarii